Home » Natură » Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Roşia Montană, propusă de Ministerul Culturii pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Publicat: 05.02.2016
Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au comunicat, vineri, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea peisajului cultural minier Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

„Roşia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munţilor Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate şi perioada medievală, în Epoca Modernă şi până în trecutul recent. Mineritul tradiţional, bazat pe iniţiativa familiilor şi a micilor asociaţii de mineri, s-a încheiat odată cu naţionalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006. La Roşia Montană avem de a face, aşadar, cu unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiţionale cunoscute în ziua de azi. Anduranţa sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică şi profundă între fundalul natural şi fenomenele culturale – din adâncul munţilor şi până la suprafaţă, de la morfologia peisajului şi până la flora şi fauna locului şi la comunităţile umane locale, totul poartă amprenta interacţiunii semnificative dintre om şi mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate şi spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global”, spune Ministerul Culturii.

Potrivit Ministerului Culturii, atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere – de exploatare, de asistenţă, de aerisire şi de evacuare a apei – excavate începând din perioada romană şi continuate în perioada medievală şi modernă, peisajul roman de suprafaţă, peisajul industrial istoric, şi târgul minier Roşia Montană. Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localităţii însumează mai mult de 80 de kilometri din care 7 kilometri datează din Antichitate, alcătuind cel mai vast şi mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană, precizează Ministerul Culturii.

„Potrivit evaluărilor, Roşia Montană îndeplineşte 5 dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roşia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoaşterea interacţiunii pozitive, generatoare de valoare, între om şi mediul său natural”, mai spune Ministerul Culturii.

Conform sursei citate, înscrierea în Lista indicativă naţională este primul pas procedural în vederea includerii în Patrimoniul Mondial şi constituie momentul iniţial al unui proces de cercetare aplicată, evaluare şi instituire a unor mecanisme eficiente de gestiune pe termen lung. La finalul acestui proces, care poate dura câţiva ani, statul român poate înainta dosarul de candidatură către Centrul Patrimoniului Mondial.

„Prin procesul de evaluare şi activare a peisajului cultural minier Roşia Montană se urmăreşte atât recunoaşterea largă şi protejarea valorii sale universale, cât şi iniţierea unui program integrat de dezvoltare a localităţii şi a zonei înconjurătoare, pe baza patrimoniului cultural şi natural, şi de susţinere a comunităţii locale. În acest sens, Guvernul României va iniţia un program de acţiuni, prin utilizarea diferitelor fonduri europene şi naţionale existente, pentru domeniile dezvoltare socio-economică, dezvoltare rurală, infrastructură, dar şi educaţie şi formare. Acest program va fi fundamentat pe principiile dezvoltării durabile şi ale economiei verzi”, mai spune Ministerul Culturii.

Totodată, sâmbătă, de la ora 17.00, la Muzeul Ţăranului Român, cu prilejul aniversării Roşiei Montane la 1885 de ani de la prima sa atestare documentată, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, va prezenta înscrierea Roşiei Montane în lista indicativă a României şi constituirea unui cadru de lucru pentru pregătirea dosarului de nominalizare pentru Patrimoniul Mondial, împreună cu iniţierea de măsuri pentru asigurarea dezvoltării zonei prin activarea resurselor sale perene, patrimoniul cultural şi natural.

Pe de altă parte, peisajul cultural minier Roşia Montană nu este singurul obiectiv aflat în atenţia Ministerului Culturii şi a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru a fi înscris în lista Patrimoniului Mondial. „România nu a revizuit niciodată lista indicativă naţională a siturilor posibil a fi incluse în Patrimoniul Mondial, de la prima formă a acestei liste, alcătuită în 1991, deşi este obligaţia fiecărui stat semnatar al Convenţiei Patrimoniului Mondial să îşi actualizeze lista indicativă la intervale de cel mult 10 ani”, mai spune Ministerul Culturii.

Potrivit ministerului, în ultimii 25 de ani, strategia UNESCO privind Patrimoniul Mondial, priorităţile şi criteriile de acceptare a unui sit în Lista Patrimoniul Mondial s-au schimbat şi s-au actualizat. „România trebuie, pe de-o parte, să prezinte propuneri viabile şi remarcabile potrivit criteriilor şi viziunii UNESCO de la nivelul anului 2016 şi, pe de altă parte, să garanteze conservarea şi calitatea managementului siturilor deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial”, spune Ministerul Culturii.

În acest context, Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor declanşează procedura de revizuire şi actualizare a listei indicative a României, în scopul de a produce o listă sustenabilă, menită atât să certifice valoarea universală a siturilor din România, cât şi să definească şi să reprezinte un patrimoniu mult mai bine articulat, complex, mai coerent şi, în cele din urmă, mai reprezentativ „pentru ceea ce România are, poate şi trebuie să ofere lumii”, după cum spune instituţia condusă de ministrul Vlad Alexandrescu.

Demersul vine după ce localitatea Roşia Montană, pe o rază de 2 kilometri, a fost clasată ca sit în categoria A, în noua Listă a Monumentelor Istorice, după cum a anunţat recent ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, în prima parte a lunii ianuarie, Vlad Alexandrescu a anunţat că situaţia sitului de la Roşia Montană se află în atenţia sa din momentul în care a preluat conducerea Ministerului Culturii.

Pe de altă parte, Vlad Alexandrescu a anunţat recent şi că Ministerul Culturii a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la Roşia Montană, după ce au fost sesizate mai multe nereguli în legătură cu acest sit.

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ